Procedura ofertei reale reprezintă un aspect de mare importanță în practică, contribuind la soluționarea situațiilor în care debitorul, de bună credință, nu poate să plătească voluntar, fie pentru că creditorul refuză plata (chiar dacă nu a fost stabilit un termen în favoarea acestuia, însă acționează în mod necinstit, ori contestă pur și simplu suma datorată).

Oferta de plată trebuie să fie reală, neavând suficientă valoare dacă este făcută verbal, iar în cazul în care creditorul refuză să o primească, trebuie să fie înregistrată, indiferent dacă obiectul datoriei este o sumă de bani sau livrarea unui bun specific.

Procedura ofertei reale, urmată de înregistrare, este reglementată separat, fie că are loc pe calea inițiativei debitorului obligației de plată/livrare, prin intermediul executorului judecătoresc (art. 1006-1009 NCPC), fie că are loc pe cale incidentală în timpul desfășurării unui proces (art. 1010 NCPC).

Atunci când debitorul inițiază procedura, aceasta începe prin expedierea unei notificări către creditor. Transmiterea acestei notificări se realizează prin intermediul executorului judecătoresc din jurisdicția Curții de Apel unde se află domiciliul sau sediul creditorului (nu al Tribunalului, cum era înainte), în care se invită la primirea efectivă a prestației datorate și se specifică locul, data și ora la care va avea loc predarea sau plata sumei.

Procedura ofertei reale poate avea trei rezultate posibile:

1. Acceptarea ofertei, caz în care executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal constatând acceptarea, fapt ce eliberează debitorul de obligația sa.
2. Neprezentarea creditorului pentru primirea bunului sau a sumei datorate.
3. Refuzul creditorului de a primi suma sau bunul oferit. În aceste ultimele două cazuri, executorul judecătoresc încheie, de asemenea, un proces-verbal în care se consemnează circumstanțele respective.

În cazurile în care creditorul nu se prezintă sau refuză, debitorul are posibilitatea (și chiar este încurajat să facă acest lucru pentru a-și achita datoria) să depună suma sau bunul la o bancă, iar chitanța de depunere să fie predată biroului executorului judecătoresc care a expediat notificarea. Depunerea sumelor de bani este obligatorie pentru instituțiile bancare, fără necesitatea unui acord prealabil din partea creditorului.

Conform articolului 1009 alineatul 1 NCPC, după depunere, executorul judecătoresc constată plata și eliberarea debitorului prin intermediul unei încheieri emise fără citarea părților, iar această încheiere este comunicată creditorului în termen de 5 zile de la data întocmirii.

Creditorul poate contesta încheierea executorului judecătoresc (articolul 1009 alineatul 2 NCPC) într-un termen (de decădere) de 15 zile de la comunicare. Acesta poate solicita anularea încheierii în cazul în care condițiile de validitate, fond și formă ale ofertei de plată și depunerii nu au fost respectate. Instanța competentă pentru soluționarea contestației este judecătoria în a cărei jurisdicție a fost realizată depunerea.

Părțile sunt citate, iar hotărârea prin care se soluționează contestația poate fi atacată doar prin apel, care poate fi exercitat în termen de 10 zile de la comunicare.